andutzik-bombonik

Era toamna…ploua si cateva fulgere taiau imaginea neagra a noptii….Clara si parintii ei abia se mutasera in casa fostilor domni Wilson. Casa era asezata undeva pe un varf de munte .In spatele ei era marea si din fata casei pornea un drum ce ducea catre centrul orasului.
Clara era in camera ei pregatindu-se de culcare. Din cauza vantului puternic fereastra s-a deschis si Clara s-a speriat pentru un moment. S-a ridicat din pat si s-a dus spre fereastra sa o inchida. Cand s-a apropiat de fereastra, marea era agitata si valurile se spargeau in poalele muntelui ca si cand ar fi vrut sa treaca peste el….era nemultumita. Parca voia sa se faca mai mare, sa inghita totul. Clara se repede sa inchida fereastra insa puterea vantului ce venea dinspre mare nu o lasa si sparse geamurile. O picatura rosie cade pe podea din mana Clarei. Se taiase. Iese repede din camera ei si se duce in camera parintilor:
-Mama, tata, nu o sa va vina sa credeti! Marea…vantul…totul… erau rai si suparati si nu m-au lasat sa dorm si m-au taiat si….
-Scumpo…ce tot vorbesti? precis ai visat urat…probabil ca geamurile s-au spart din cauza vantului pentru ca vremea e urata… e toamna… trebuie sa te obisnuesti.
- Mama! Termina! Nu am visat nimic! Spun adevarul! Jur!
-Da Clara….haide vino sa te bandajez!si vei dormi cu noi!
A doua zi fulgerele si vantul se accentuasera …marea era la fel de agitata ca si seara trecuta. Clara hotari sa se plimbe pentru a cunoaste mai bine imprejurimile casei. Era o casa veche…era inconjurata de un gard rupt…se vedea ca trecusera anii peste ea. In spatele casei Clara gasi o fantana din care a vrut sa bea apa. Insa cineva o apuca de mana la care se taiase… era o fetita imbracata in alb.
-Nu! Nu face asta! Nu bea apa! Lasa mare sa isi adune fortele!
-Despre ce tot vorbesti???
-Marea trebuie sa acopere totul! De ani se lupta cu voi oamenii care incercati sa ii puneti diferite piedici pentru a nu ajunge la voi! Insa ea nu vrea asta! Ea vrea sa ia ce ii apartine!
-Poftim? Dar tu nu esti tot om?
- Am fost….era seara…ma plimbam pe malul marii si o priveam…incercam sa inteleg cat ii este de greu…si deodata a devenit agitata si m-a luat la ea…si atunci am devenit una cu marea…nu mai sunt om! Nu mai apartin acestei rase fara mila! De atunci lupt impreuna cu marea pentru a pune capat acestei specii, pentru a lua ce ni se cuvine! Pentru a omori oamenii!
-Dar tu cine esti?
-Sunt fata domnilor Wilson! Cei care au stat aici inainte sa veniti voi.
-Dar ce s-a intamplat cu ei?
- Asa cum ti-am spus , am continuat sa omor oameni… am trait ca o fantoma facandu-le oamenilor viata imposibila pana cand nu mai rezista si se sinucid! Ceea ce se va intampla si cu tine si parintii tai!
-Ce? Esti nebuna? Cum crezi ca te voi lasa sa faci asta?
-La fel ca si toti ceilalti nu ma crezi…dar vei vedea…
-Stai, nu pleca!!!
Insa fata se duse pe marginea muntelui si se arunca in mare…Clara nu stia daca a fost un vis sau e realitate….nu stia ce sa faca …sa isi anunte parintii? Sau sa nu creada nimic din ce i-a spus acea fetita? Dar nu avea cum sa nu creada…totul a fost o realitate…cuvintele fetitei o tulburau….dar daca parintii nu o vor crede asa cum s-a intamplat in acea seara? Asa ca a hotarat sa pastreze totul pentru ea gandindu-se ca poate nu este adevarat si de ce sa le mai faca parintilor o grija in plus?
Si asa au trecut zilele si se intamplau o multime de lucruri ciudate…fetita aparea in fiecare zi …cand cobora pe scari in spatele ei era fetita incercand sa o impinga…la fiecare masa se ineca cu mancarea si nu mai putea sa respire si de aceea a incetat sa mai manance ….devenise slabita…nu mai avea nici o putere…parintii nu stiau ce sa faca! Si lor li se intampla acelasi lucru si le parea rau ca nu au crezut-o atunci….
Intr-o dimineata Clara se duce in camera parintilor…dar nu era nimeni…intra in baie si o vede pe mama ei care era in cada intr-o balta de sange iar langa ea tatal ei care se spanzurase!
-Aaaaaaaaaaaaaa!!!!nu se poate ce s-a intamplat! Mama, tata!de ce ati facut asta? Ma aveati pe mine…de ce ati renuntat? Atunci langa ea a aparut fetita:
-Ti-am spus eu…
-Nu! Eu nu am murit! Inca nu s-a intamplat asa cum ai zis! Pleaca! Lasa-ma in pace!
-Te rog! Intelege! Nu e corect! Voi oamenii incercati sa va opuneti marii! Dar nu veti reusi! Lasa-ti marea sa se extinda…are nevoie de spatiu…este mama a mii si mii de creaturi marine….toate vor muri daca nu ii veti da spatiu suficient….are nevoie de mai mult….cu totii veniti la malul ei si plangeti din cauza grijilor pe care le aveti si ea va asculta si va intelege…insa voi sunteti egoisti! Nu doar voi aveti griji! Ganditi-va ca si ea sufera! Si de aceea e asa agitata! Incearca sa va arate dar voi doar va speriati si va feriti sa nu patiti ceva! Dar nu o ajutati! De aceea a hotarat sa va omoare! Pentru ca nu mai are alta solutie! Dar eu am inteles-o si de aceea intr-un fel inca mai sunt vie!
-Nu m-am gandit niciodata la asta…da, asa este …marea trebuie ajutata….si daca o intelegem cu totii vom fi vii si vom putea trai in mare…..si atunci daca ea va acoperi tot pamantul oamenii nu ar muri…Daca ar intelege-o…si ea te-a trimis pe tine pentru a face oamneii sa inteleaga….pentru ca ea tot nu vrea ca oamenii sa moara….ea tot poate sa mai fie intelegatoare cu noi…..fara sa ceara doar atat in schimb…sa aiba unde sa isi creasca copii….ca orice mama…..face totul pentru a-si proteja copii dar ii pasa si de noi pentru ca suntem tot copii ei intr-un fel….
-Exact….haide…sa o ajutam….
Fetita o ia de mana pe Clara si fug amandoua la marginea muntelui. Clara mai priveste odata in jur…pentru ultima data cand mai vede pamantul ca o fiinta umana….si se arunca in mare….valurile le cuprind incetul cu incetul si le imping catre adancul marii….si asa cele doua fetite au devenit cele mai bune prietene continuand sa ajute marea….
Asa ca nu va suparati cand cineva drag se ineaca….ganditi-va la aceasta poveste….si daca tineti cu adevarat la viata voastra….si nu vreti sa muriti, ajuta-ti marea! Si ea va va proteja…

Piczo